De nu ai timp să-ți amintești copile
Că într-un sat uitat, părinții te așteaptă,
Să știi că peste ani și ani de zile
Și tu vei plânge la aceeași poartă.
Poate-ți vei aminti înlăcrimat atunci
Că pe o stradă mică, înfundată,
Au locuit cândva, demult, cei doi bunici
Și vei lăsa tăcând o lacrimă să-ți cadă.
Dar poate încă n-ai uitat … ești ocupat
Cu viața asta ce te-a dus departe,
Dar să nu uiți că ai crescut în sat
Și că bunica ți-a pus în mână prima carte.
Să-ți amintești de câte ori bunicul
Te-a dus pe umeri prin zăpezi la școală,
Și-ți povestea ades cum trece timpul,
Rugându-te înlăcrimat să-i stai în poală.
Erai copil și le spune-ai mereu râzând
Că n-ai să pleci nicicând de-acasă,
Dar azi te așteptăm din nou plângând
Și îți păstrăm un scaun gol la masă.
Ai colindat copile multe străzi ,
Tu ai văzut părinții ce-și așteaptă pruncii ?
Dar să îmi spui acum în câte dați
Ți-ai amintit de strada unde-au stat bunicii .
by Dorin Dumitriu
