Real Madrid – campeones 33

Real Madrid câștigă La Liga după o pauză de 5 ani. Cam mult (spun unii) pentru un club de talia Realului. Deși în acest timp în vitrina clublui s-au adăugat două trofee Champions League, câștigarea campionatului era un deziderat asumat de toată suflarea madrilenă: conducători, antrenori, jucători.

Nu a fost un sezon usor, lucru demonstrat și de faptul că în 9 meciuri din 38, Realul a câștigat în ultimele 10 minute. Nu e deloc facil să gestionezi un vestiar în care se regăsesc Ronaldo, Ramos, Marcelo, James, Isco, Bale. Este meritul lui Zidane că a reușit să găsească formula câștigătoare.
Real Madrid a încercat să joace fotbal și să facă spectacol (este în ADN ei), chiar și atunci când acest fapt s-a întors împotriva lor (să nu uităm că în recentul El Clasico, Real, în inferioritate numerică ataca Barcelona, deși un rezultat de egalitate îi era favorabil).

Al 33-lea titlu a fost sărbatorit împreună cu cei peste 30.000 de fani prezenți în Plaza de Cibeles, locul tradițional unde se celebrează succesele echipei blanco.
Am avut sansa de a participa la aceasta sărbatoare, au fost momente pline de euforie, si de revărsare a bucuriei.

Sărbătoarea a continuat și azi, jucătorii fiind prezenți în celebra piață Puerta del Sol, din Madrid, pentru a le mulțumi fanilor pentru susținere.

Pentru Real Madrid acesta poate fi sezonul perfect, având în vedere că au șansa de a câștiga un nou trofeu Champions League, în finala care va avea loc pe 3 iunie, 2017, la Cardiff.

Hala Madrid!

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
Close