Ia românească, de la autentic la deplorabil

Am asistat sâmbătă, 24 iunie, 2017, la o încercare lamentabilă de justificare a cheltuirii banilor alocați de către Ministerul Romanilor de Pretutindeni (MRP) pentru asociația „Salva” din Madrid.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei Românești, o adunătură de asociații (Asociația Salva, FEDROM) și instituții ale statului român (Ambasada României în Regatul Spaniei, MRP) s-au reunit pentru a pune în scena un spectacol care se voia o călătorie în timp pentru a vedea o şezătoare românească veche, având ca decor o casă țărănească idilică – conform textului de prezentare.

Admițând (deşi e discutabil) că ideea a fost una pozitivă, am constatat că implementarea şi prestația artiştilor nu s-au ridicat la nivelul intenției, spectacolul fiind unul low quality.

Desigur, vor fi şi participanți care vor spune că a totul a fost mirobolant, că s-au simțit extraordinar, că pe parcursul celor doua ore s-au transpus în România autentică, plină de tradiții şi obiceiuri unice – îi veți auzi/vedea în interviurile realizate de către partnerul media al acestui eveniment – TVR Internațional (Felix Damian ştie ce spun).

Apropo de partenerii media, spectacolul (îi voi spune aşa, deşi e un termen măgulitor) a început cu o prezentare a acestora. Am notat lipsa d-nei ambasador Gabriela Dancău, dar şi a ministrului „legumă” – Andreea Păstîrnac (probabil cu un calendar foarte încărcat având în vedere ultimele evenimente de pe scena politică din România), am aflat că restaurantul românesc „La Bunica” este singurul de acest gen din Madrid – ceea ce este o altă inepție debitată de d-na co-prezentator şi organizator Ica Tomi – care realizând că spune numai prostii (în română), a schimbat în spaniolă (una aproximativă), deși se adresa unui public format în proporție de 99.99% din români.

Greşelile de gramatică a limbii române, nu surprind, e ceva normal printre membrii asociației „Salva”, cea mai bună dovadă fiind celebrul afiş realizat pentru acest eveniment.
Acțiunea a demarat cu o întârziere (neanunțată) de vreo 20 de minute, din cauză că cei care trebuiau să urce pe scena la ora 18.30, erau foarte ocupați cu imortalizarea mărețului moment.

Așa cum îi stă bine românului, câțiva spectatori aflați într-o stare de transhumanță profundă, s-au prins într-o horă realizată inopinat în partea din spate a salii de spectacol, câțiva dintre ei fiind la un pas de o accidentare, ceea ce ar fi fost foarte neplăcut şi ar fi completat impresia de deplorabil.

În concluzie, vorbim despre 3 ore pierdute (din partea mea), despre 25000 de lei pierduți – sau ca să fiu în ton cu evenimentul – aruncați pe Apa Sâmbetei de Ministerul Românilor de Pretutindeni, şi despre încă un fiasco pus în scenă pentru românii din diaspora.

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
Close