Despre credinţă, de dincolo de gard

Duminică, zi cu soare (până la apariția ploii), ideal pentru o plimbare pe valea Argeșului.
Punctul de plecare a fost orașul natal – Pitești. Prima oprire – fosta capitală a Țării Românești – Curtea de Argeș, mai precis celebra mânăstire al cărei artizan a fost (conform legendei) meșterul Manole.
Odată ajuns aici, realizezi prăpastia… un amalgam de aglomerație, prostie și indobitocire a unei nații.

Trecând (cu greu) de zidul vajnicilor și veșnicilor milogi, odată ajuns în curtea mânăstirii, realizezi că te afli în mijlocul unei adevărate fabrici de facut bani, pe spinarea naivilor (a se citi credincioșilor).
Mânăstirea și biserica (clădirile propriu-zise) trec în plan secund, ceea ce primează este business-ul: sa-l vinzi pe Dumnezeu, prezent în cât mai multe forme, cât mai multor proști (a se citi credincioși): lumânări, brățări (am un prieten care a cumpărat 2 bucăti), icoane, mărgele, cărți – mici sau mari – toate „sfințite”, tot ceea ce vă puteti imagina sau nu, poți cumpara de aici, desigur toate fără a primi un bon fiscal, care să ateste faptul că ai cumpărat un produs, pentru care ai plătit o anumita sumă de bani (sume care nu sunt deloc mici).
M-am întrebat ce se întâmplă în cazul în care plătești 400 de lei pentru o icoană sau alt obiect, care se deteriorează (sau constați că are un defect) după 3 zile? Cum îți recuperezi banii?
Trebuie să mergi la slujba de duminică si să te rogi Domnului, în speranța ca banii îți vor fi înapoiați?

Pentru că nu obișnuiesc să scriu texte foarte lungi, și pentru ca nu vreau sa imi plictisesc cititorii, am sa rezum într-o singura linie: ceea ce se întâmplă la mânăstirea de la Curtea de Argeș, nu are nimic de-a face cu credința, este doar un business!
Biserica nu are scrupule, doar interese. Ți se insuflă ideea ca Dumnezeu te ferește de rele, te scapă de bolile pe care le ai sau pe care ți le va da el cândva (dacă nu crezi), și pentru ca toate acestea să se întâmple trebuie să îi dai bani, cât mai mulți bani, sub orice formă.
Nici nu vreau să îmi imaginez ce va fi aici pe 15 august…

Toate aceste lucruri au efect maxim atunci când se adresează celor săraci cu duhul. Și mesajele afișate în curtea mânăstirii sunt scrise (de), și probabil adresate celor mai puțin pregătiți: „Fotografierea se face numai în afara gardului”, „Nu este permis să călcați pe iarbă”, „Fotografierea se face doar cu acordul…”.

L-am întrebat pe un vajnic „apărător” al credinței și al peluzei, de ce nu este permis să calci pe iarbă, iar răspunsul a fost unul fară echivoc: este păcat!

Am părăsit locația respectivă realizănd că am revenit în Romania – țara în care în 2017, mulțimi de oameni se târăsc pe jos, pupă moaște, icoane, și sunt convinși ca asta le asigură legătura cu divinittea… și toate acestea în timp ce preasfințitul Cali(ni)c, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, are un salariu de 18.000 de lei lunar, iar numarul spitalelor (în care mor copiii din cauza lipsei medicamentelor și dotărilor necesare pentru salvarea vieții) este de câteva sute de ori mai mic decât cel al bisericilor şi catedralelor.

Amin!

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
Close