Ați obosit deja? Ghinion!

Iohannis.jpg

Aceasta e fost replica președintelui atunci când parlamentarii PSD au decis să părăsească sala.

Klaus Iohannis a avut un discurs acid la adresa PSD și a Guvernului, acuzandu-l că prima lor grijă a fost să se ocupe de dosarele penalilor.

Câteva dintre mesajele președintelui:

 

„Vă mulţumesc pentru primirea foarte frumoasă. Noilor parlamentari şi vechilor parlamentari, vă mulţumesc pentru primirea frumoasă”

„M-aş fi adresat şi Guvernului, dar nu e bai, la ei am fost deja …”

„Retragerea OUG 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin, iar alegerile anticipate sunt în această fază prea mult”

”O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili în vârful statului. Asta îmi doresc eu pentru România şi asta cred îşi doresc românii. Asta e întrebarea: ce fel de naţiune vrem să fim? Şi pentru a afla voinţa suverană a poporului român voi convoca referendum”

„Îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei, pentru o lecţie autentică de democraţie. Doamnelor şi domnilor, să păstrăm aşadar democraţia vie şi ţara curate la propriu şi la figurat pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României”

„Imaginea aceea splendida din Piata Victoriei cu telefoanele iluminate, cred ca o stiti cu totii. Iata, cand politicienii au incercat sa duca democratia in coridoarele intunecate, romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.”

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
Close